După rutina de seară, a venit momentul pregătirii somnului. Buburuza Maya știa ce va urma. Mămica o va pune în pat, îi va citi din nou din cartea ei preferată despre recifele de corali, îi va da pupicul de noapte bună și o va mângâia pe cap ca sa adoarmă. Mereu funcționează. Buburuza adorme imediat, parcă mama ar avea o poțiune magică.
Pe măsură ce Maya se lăsa purtată în regatul viselor, s-a trezit deodată înconjurată de un cerc de elevi pe fundul oceanului, transformată într-o broscuță țestoasă de un turcoaz strălucitor.
Doamna educatoare le-a împărtășit fascinanta legendă a unei caracatițe bătrâne, care își ascundea toate comorile adunate printre coralii țepoși. Inspirată de această poveste, broscuța Maya și prietenii săi au decis să plece în căutarea comorii ascunse.
Coralii țepoși, unde era ascunsă comoară, se ascundeau în străfundul oceanului. Broscuța împreună cu prietenii, Mati un peștisor galben, Cora o steluță de mare și o meduză mică transparentă numită Sele, aveau să trăiască o aventură.
În drumul lor spre coralii țepoși, au trecut pe lângă bancuri de pești colorați, argintii, negri, roșii, părea un curcubeu subacvatic deasupra unor norișori colorați, aceștia fiind bureții de mare care păreau pufoși de la distanță, dar zgrumțoși de aproape.
Peștișorul Mati a descoperit între acei bureți o intrare îngustă acoperită cu o perdea de alge. Cu bătăile inimilor accelerate de emoție, grupul a urmat peștișorul prin pasajul secret, care se deschidea într-un tunel subacvatic luminos de către anemonele de o parte și cealaltă a pereților. Aceste anemone parcă indicau direcția drumului pentru a nu te rătăci. Broscuța și prietenii au continuat drumul prin acel tunel până la ieșire.
Odată ieșiți din tunel și-au dat seama că s-au îndepărtat destul de mult de locul unde era școala, dar acum erau mai aproape de coralii țepoși.
Continuându-și aventura, au ajuns la niște corali înalți ca niște copaci, dar printre ei erau câțiva care semănau cu brazii de Crăciun. Steluța Cora a semnalat speriată că acești brazi de Crăciun se mișcă. Micuța meduza Sele a liniștit-o spunându-i că nu are de ce se teme, ei erau de fapt niște viemi de mare care au forma de brazi de Crăciun și sunt inofensivi.
„De cine trebuie să te ferești”, îi spusese Sele, „este de crabii care merg pe jos cu spatele, căci dacă ești cumva în calea lor imediat te-au prins în cleștii lor”. Așa că toți prietenii s-au grăbit să iasă din acea pădure acvatica.
Broscuța Maya simțea cum apa îi trece printre piciorușele ei, parcă o alintă blând. Pentru un moment a închis ochii și s-a lăsat dusă de curentul marin simțind cum plutește. Se gândea că senzația aceasta de plutire seamănă cu cea de a zbura. Mintea ei începea să zboare, visând că își întinde aripile prin adâncurile oceanului.
Dar, un strigăt urgent o smulse brusc din visare. Maya se aventurase prea departe, iar strigătele prietenilor ei îngrijorați răsunau în depărtare, avertizând-o despre silueta intimidantă a unui rechin uriaș care se profila la orizont.
În fața ei se afla un rechin imens, cu dinții ascuțiți, scânteind în semiîntuneric și ochii fixați asupra ei. Și-a adus aminte că mămica îi citise că broscuțele țestoase aveau carapacea foarte puternică, ca un scut ce le proteja de inamici, dar chiar și așa tot îi era frică. Rechinul era de 10 ori mai mare ca ea, însă cuprinsă de teamă a fugit pe sub rechin și așa și-a dat seama că faptul că este mai mică este de fapt un avantaj pentru ea, căci este mai rapidă și asta îi permite să se ascundă în locuri mici unde rechinul nici nu poate visa să intre.
Așa a fugit unde prietenii o așteptau, în găurile ascunde a unor corali imenși, făcute exact să fie ascunzători împotriva predatorilor mari.
Pericolul a trecut, rechinul era prea mare pentru a putea intra în acele găuri ale coralilor. Ieșind pe partea cealaltă a coralilor imenși, Maya și prietenii ei au realizat că se aflau într-o peșteră imensă. Pereții peșterii erau împodobiți cu monede de aur, pietre prețioase și perle rare, toate reflectându-se în lumina misterioasă care părea să vină din interiorul peșterii.
Și-au dat seama că au ajuns la comorile caractitei, și acei imenși corali erau de fapt coralii țepoși care apărau peștera caracatiței. În timp ce admirau fascinantele comori, Maya zări o siluetă misterioasă apropiindu-se. Inima îi bătea tare, crezând că era chiar caracatița bătrână, venind să-și protejeze comoara. Însă, în acel moment, mama ei o trezea blând, anunțând că a sosit momentul să se pregătească pentru școală. Astfel, Buburuza Maya se deșteptă din lumea viselor, cu amintirea aventurii sale vibrându-i în gând.
