Faci tot ce poți, culci copilul, faci mâncarea, străngi în casă, ca apoi să ajungi măcar la 5 min să stai pe canapea, dar ce crezi…după ce ai terminat treburile caznice care „TREBUIE” făcute, bineînșeles, se trezește copilul. Miroase cumva, crecă vizează când terminam noi activitățile caznice și zice, „gata, e momentul să mă trezesc”. Bun, asta pe o parte.
Pe cealaltă parte e momentul ăla când vine tati. Mamăă, îl aștepți pe taica-su mai ceva cum îl așteptai la începutul relației. Bagi de seama că minunăția ta într-una a tot bociferat „Mi-e dor de tati, mi-e dor de tati”, și tu cu speranță și un gând un pic malefic abia aștepti să vină tati ca să îi trecă dorul la copil. Și vine și tati, și ce crezi…copilul tot după tine stă. Păi bine măi, nu îți era dor de tati? Ce s-a întămplat cu tot dorul ăla, a trecut numai cât l-ai văzut că a trecut pragul ușii? Nici asta nu cred că voi înțelege vreodată.
Atunci ce ne mai rămane? Că s-a dus și speranța de relaxare ca dorul lui tati, așa de repede. Zici că o mai lași un pic la desene. Îți faci planul, cât s-o lași, ca să nu zică mamele astea experte în parenting că lași copilul toată ziua la desene, că ele nu ar face așa, că nu e bine pentru copil, nu e productiv, bla bla. Cred că mamele astea au bunici acasă, că altfel nu ar ști cât de necesar este și 30 de min să se uite copilul la desene. Pentru tine, nu pentru copil, că psihic tu ești făcută la butoane, de către copil.
Deci bine, timpul la desene în funcție de program, cât crede fiecare că e bine, sau cât vrea, că până la urmă fiecare își crește copilul cum vrea sau cum sție. OK, timpul de desene, zici gata aia e. Juma’ de oră, o oră pot să stau liniștită.
De unde? Ai visat-o pe asta sau ce? Nu știu mamele cu mai mulți copii, dar știu experiența mea cu doar un copil. Un copil care se plictisește singur și vrea să se uite la desene cu mama…. Pfff. Ca să-mi explice ce se întămplă cu Peppa și cu neamurile ei, de parcă nu am mai văzut episodul ăla de 7 ori deja, dar nah, ea se simte bine explicându-mi din nou, și din nou.
Ahh…mi-am adus aminte. Mai prinzi o dupamasă frumoasă, de weekend în general, și trimiți copilul afară cu tati sau bunica sau cine o fi. Numai să îl trimiți afară. După 3 ore de îmbrăcat, pieptănat, convins și răzgândit reușești să trimiți copilul afară. Fără tine. Ai rămas acasă. Ce faci? Cauți să te relaxezi. Și încerci, te pui pe canapea, cauți un film, parcă nu găsești nimic. Apoi vezi căteva jucarii aruncate prin sufragerie, încerci din răsputeri să le ignori, dar parcă nu te lasă inima. E tare frumos atunci când e ordine și curățenie. Decizi până la urmă să duci jucăriile la locul lor, pe drum dai de niște șosete murdare, se lipesc de mână să le duci la spălat, ajungi și la bucătarie să bei apa, dar nu mai ai pahare curate și trebuiesc spălate. Și uite așa, fără să vrei neaparat, te apuci de străns prin casă, de spălat vase, mai bagi și o mașină la spălat dacă e soare. Și te trezești că în 5 min a ajuns copilul înapoi acasă. Ne-am relaxat și acum.